Norii veseli

A fost o dată ca niciodată acolo sus o lume minunată unde trăiesc lângă Dumnezeu delicaţii nori însoriţi, cu tot felul de forme de care noi, oamenii, să ne bucurăm: ţestoase, îngeraşi, flori şi multe, multe altele.

Într-o zi, un nor foarte frumos a fost chemat de Dumnezeu pentru a-i oferi forma potrivită şi pentru a-l aşterne pe splendidul cer.

Norişorul era şi emoţionat şi vesel în acelaşi timp că o să fie sus pe cer ca toţi oamenii să îl vadă şi să se bucure de el. Dar şi-a dat seama şi s-a întrebat: „Oare eu ce formă voi avea?”

A sosit timpul ca norul să se întâlnească cu Domnul. A stat la rând alături de alţi nori şi s-a întâlnit cu prietenii săi, cărora le-a spus:

- Ce mai faceţi, dragi prieteni?

- Foarte bine! Aşteptăm să ne întâlnim cu Domnul.

- Norocoşi mai sunteţi şi voi. Eu mă duc pe cer.

- Minunat! Salutare!

- Salutare! Noroc!

- La fel!

Apoi a venit rândul norişorului nostru.

- Bine ai venit! a spus blând Dumnezeu.

- Bună ziua, Regele meu!

- Vino mai aproape! Ce formă ai dori?

- Oricare, a răspuns emoţionat norul.

- Bine atunci. Să vedem! Se pare că eşti un nor bun. Nu vorbeşti urât şi te porţi foarte frumos. Bun, acum să mă gândesc ce formă să îţi dau. Uite cum facem: o să dureze câtva timp, aşa că du-te şi odihneşte-te şi ne vom revedea mai târziu.

Zis şi făcut.

După un timp, Dumnezeu s-a hotărât.

- Vei avea forma unui… minunat trandafir!

Apoi norul a fost aşternut pe cer.

Toţi oamenii se uitau cu uimire spre el: „Ce minunăţie!”

Mirabela şi florile minunate

Era o fată pe nume Mirabela.                                                                              

Într-o zi, bunica Mirabelei a venit în vizită la nepoata ei dragă.

- A venit! zicea Mirabela bucuroasă.

Bunica Mirabelei i-a oferit un buchet cu trei flori. Un mac, un trandafir şi o narcisă.

Fetiţa a fost foarte fericită.

E seară. Mirabela s-a culcat.

Noaptea, florile au prins viaţă. Ele, în fiecare an, aveau o petrecere. A venit clipa petrecerii din acest an.

La un moment dat, Mirabela le-a auzit. Dar, şi florile au auzit-o pe Mirabela. Aşa că instantaneu florile s-au oprit şi păreau că nu mai au viaţă.

E noapte a doua. Florile iar petrec. Iar, în acea noapte, Mirabela le-a văzut.

Dimineaţa a sosit. Mirabela verifică.

- Să vedem! Păpuşa e la locul ei. Florile sunt în vază. Fata s-a îmbrăcat şi s-a dus afară.

- Mmm! Florile sunt în grădină.

Este a treia noapte. Mirabela se transformă într-o azalee. Ea s-a alăturat florilor.

Şi s-au distrat astfel până la adânci bătrâneţi.

(Octombrie 2011- clasa a II-a)

Prietenia dintre o fată şi un colibri

Iată-l pe micul prieten din grădina mea!

A fost odată o fată pe nume Maria.

Într-o zi caldă de vară a venit un colibri. Ea a fost uimită că în curtea ei, plină cu flori de ţară, a venit un colibri. În aceeaşi zi, ea s-a documentat şi, spre marea ei uimire, era un colibri din Munţii Bucegi, care se numeşte Colibri Sfinx.

Colibri-ul Sfinx a apărut şi a doua zi. Maria a încercat să îl prindă. Şi, după o alergare, l-a prins. A încercat să îl vadă, dar nu a reuşit căci a zburat rapid.

După un timp, colibri-ul a mai venit la o gustare. Mama Mariei a reuşit să-l prindă şi să-l bage într-un borcan. A strigat-o apoi pe fetiţa ei să vină repede. I-au făcut o fotografie şi l-au eliberat.

În acea noapte, au venit vreo 13 colibri mari.

Mariei i-a plăcut surpriza făcută de prietenii ei, Colibri.

Iar de atunci, mereu s-au revăzut. 

Mazărea, paiul şi cărbunele

A fost odată, ca niciodată, o femeie săracă care muncea toată ziua.

Într-o zi ei i s-a făcut foame. Ea s-a dus în grădină pentru a lua nişte mazăre. Numai de cum a ajuns în casă, ea s-a pus pe gătit. Iar pentru a face să fiarbă mai repede mazărea, ea a pus o mână de paie. Când începea să pună mazărea în oală, o boabă nervoasă a ieşit din sac pe podea, lângă un pai. Imediat, a sărit din sobă şi un cărbune aprins, picând în preajma acestora. Atunci paiul a întrebat:

- Prieteni, voi de unde mai veniţi?

Cărbunele a răspuns:

- Eu, spre marele meu noroc, am sărit din foc. Dacă n-aş fi încercat, acum nu mai eram decât nişte cenuşă.

Apoi, mazărea a spus: 

-Şi eu am fugit de moarte. Dacă femeia m-ar fi nimerit, puteam să mă fac terci, fără nicio milă, cum au păţit semenii mei.

-Dar oare soarta mea a fost mai bună? şi-a spus paiul. Femeia le-a dat foc rudelor mele.

-Deci, toţi ne-am pierdut familia, a constatat mazărea.

-Acum ce să mai facem?

-Pentru că toţi am scăpat de la moarte, să plecăm în lume.

 Propunerea mazării le-a plăcut celorlalţi.

 Cu timpul au ajuns la un râu, peste care nu era niciun pod. Dar paiului i-a venit o idee şi a spus:

-Mă voi aşeza de-a curmezişul şi veţi trece peste mine ca pe un pod.

Zis şi făcut: paiul s-a aşezat de la un capăt la celălalt. Cărbunele, încins, s-a aventurat fudul pe podul improvizat. Însă, când a ajuns la mijlocul paiului, a auzit zgomotul apei şi i s-a făcut frică, se opri şi nu a îndrăznit să mai facă un pas. Atunci paiul a luat foc, s-a rupt în două, iar cărbunele a căzut în apă unde de atunci nu s-a mai întors.

Mazărea, care a stat precaută la mal, a început să râdă în hohote şi a râs până a pleznit. Şi ar fi păţit-o şi ea dacă n-ar fi rătăcit pe acolo un croitor care căuta un loc unde să se odihnească. Cum avea o inimă bună, a scos un ac cu aţă şi a cusut pielea mazărei. Aceasta i-a mulţumit, dar, din cauză că aţa era negră, de atunci toate boabele de mazăre au o dungă neagră pe ele.

Violeta şi violeta ei

La Moroieni, 2012

A fost odată o fetiţă pe nume Violeta.

În luna mai este ziua ei de naştere. Anul trecut, când a împlinit 10 ani, ea a început să îşi desfacă cadourile primite de ziua ei. În pachetul primit de la tatăl ei era un cupon-cadou pentru cumpărături la sera Romanov, pentru o plantă pe care Violeta şi-o dorea.

Puţin mai târziu, ea s-a dus împreună cu tatăl ei la sera Romanov.

Violeta s-a uitat peste tot după o plantă potrivită, dar nu găsea niciuna. A văzut şi flori şi copăcei, dar nu erau ce îşi dorea ea. Dezamăgită, hotărăşte să se întoarcă într-o altă zi. Însă, înainte să plece, a observat o plantă mai deosebită.

- Ce plantă este aceasta? îl întrebă Violeta pe grădinar.

- Este o violetă africană şi este uşor de întreţinut.

- Tati, această floare mi-o doresc.

 Apoi tatăl ei o cumpără.

Când a ajuns acasă, Violeta stătea cu noua ei prietenă, violeta africană.

Iepuraşul albastru

A fost odată, ca niciodată un iepuraş năzdrăvan pe nume Robi.

Într-o zi, Robi a dat de belea: a întâlnit doi ogari… Toată lumea ştie că iepurii nu se înţeleg prea bine cu câinii... El, din repezeala lui, a căzut într-un butoi cu vopsea albastră. După câteva minute, vopseaua s-a uscat iar Robi a devenit un iepure albastru.

După o mică răsuflare, iepuraşului i s-a făcut sete. El s-a dus în pădure unde s-a întâlnit cu animalele pădurii: veveriţe, urşi, căprioare şi multe alte animale care îl întrebau cu frică în glas: „Tu ce animal eşti?”. Robi le-a răspuns: „Un rege! Regele animalelor!”. Apoi animalele, cu supunere, i-au pus coroana pe cap. Vă daţi seama că Robi a minţit animalele… El era doar un iepure ca toţi alţii.

În acea zi, mai pe înserate, auzi strigările familiei sale. Bine înţeles că Robi a răspuns la chemare, iar animalele şi-au dat seama că el era doar un iepure obişnuit, ca toţi ceilalţi iepuri. Aşa că animalele l-au alungat din pădure. De atunci el nu s-a mai putut întoarce în pădure.

Astfel, el de atunci a învăţat o lecţie valoroasă: „să nu minţi niciodată!”.

Viaţa unei foci

A fost odată o focă care se numea Mini.

Într-o zi, pe „Gheţarul Focilor”, a apărut un grup de fiinţe ce se numesc de către foci oamenii răi. Şi chiar au dreptate, pentru că ei furau foci şi le vindeau sau le luau pielea şi carnea, doar pentru bani.

După ce au fost răpite nişte foci, Mini a fost prinsă într-o capcană şi, la un moment dat, a fost transferată într-un fel de cuşcă. Din fericire, după câteva minute, a constatat că poate să iasă din acea cuşcă şi s-a trezit într-un loc care se numea Delfinariu, unde a întâlnit şi alte foci: mai mici, mai mari, chiar şi de vârsta ei.

După o lună, Mini era descurcăreaţă şi făcea tot felul de figuri şi trucuri alături de noii ei prieteni. Cu timpul, Mini s-a împrietenit cu Ama, dresoarea ei. La unele concursuri chiar câştiga alături de dresoarea ei Ama.

Însă, după câteva luni, Ama nu a mai putut lucra, iar Mini nu mai asculta comenzile noului dresor.

În scurt timp, Delfinariul a trebuit să fie închis, iar focile au fost duse la adopţie. Şi ce să vezi? Pe Mini o aştepta acolo chiar Ama, care a adoptat-o. A urmat un lung şir de peripeţii când a Ama s-a dus să caute şi restul familiei de foci. În final, a reuşit să adopte şi restul familiei şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi. 

Iar foca vă transmite tuturor să citiţi în continuare şi să fiţi mereu pregătiţi pentru a acorda ajutor sau sprijin cuiva.

Oiţa

Uite, uite pe un deal,

O oaie mică, mititică,

Drăgălaşă, şi gingaşă,

De nu-i pot rezista.

Pe câmpia cu flori alerga,

Şi se juca.

Ea mă vede,

Se apropie încet,

Şi … Hop! Ea sare pe mine,

Să se joace.

(Bucureşti, 30.01.2012)

Florile de gheaţă

Cum ningea încetişor,

Peste pomi de gheaţă,

Cu zăpadă mititică,

Aşa frumoasă!

Aşa gingaşă!

După un timp,

Aud copiii cum se joacă.

Mă uit pe fereastră,

Şi ce văd?

Copiii care se amuză,

Şi nişte…

Flori de gheaţă.

(Bucureşti, 30.01.2012)